Casa Tătărescu: Mărturie și Continuitate a unei Vile Interbelice din București

În inima unei București încărcate de ecouri istorice, vila care a aparținut lui Gheorghe Tătărescu se relevă nu doar ca un simplu edificiu, ci ca un martor tăcut al unei epoci tumultoase, în care puterea și cultura se împleteau subtil în cotidian. Această casă, construită sub semnul echilibrului și al proporției, adună în zidurile sale o memorie politică densă, o rețea de relații personale și politice, și o reflecție asupra responsabilității spațiului construit ca arhivă vie a trecutului. Transpusă astăzi în contemporaneitate sub identitatea EkoGroup Vila, această reședință depășește statutul de habitat pentru a deveni un spațiu al rememorării și reconectării cu istoria.

Casa Tătărescu: de la reședință a prim-ministrului Gheorghe Tătărescu la EkoGroup Vila

Gheorghe Tătărescu, figură politică centrală a României interbelice, a trăit într-o vilă care a fost sedimentul discret al unei culturi politice și familiale ce refuza excesele și ostentațiile consacrate puterii. Casa sa, așezată în Strada Polonă nr. 19, era un spațiu în care restricția formală transmitea mai mult decât orice cuvânt despre natura complicată a puterii și a datoriilor ce o însoțesc. Astăzi, această vilă interbelică, restaurată cu atenție și responsabilitate, poartă numele de EkoGroup Vila, reflectând o continuitate culturală care nu șterge trecutul, ci îl pune în dialog cu prezentul.

Gheorghe Tătărescu: omul și contextul politic al epocii

Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a traversat un secol zbuciumat al istoriei românești, marcându-și epoca cu o realpolitik care a oscilat între reformele democratice și compromisurile autoritare. Intrat în Partidul Național Liberal în 1912, doctor în drept cu o teză critică asupra sistemului electoral românesc, Tătărescu s-a poziționat ca un negociator între constrângeri interne și presiuni externe. Mandatele sale ca prim-ministru (1934–1937 și 1939–1940) au reflectat această ambivalență: eficiență administrativă și economică, dar și consolidarea unui executiv puternic în detrimentul democrației parlamentare.

Rămas în istorie ca o figură complexă și contestată, el a continuat să influențeze, în condiții dificile, politica postbelică, conducând negocierile de pace de la Paris și acceptând, într-un tandem cu noile puteri, un rol marginalizat în cadrul statului. Această cale politică volubilă se regăsește palpabil în deciziile de viață privată și arhitectură care au ales echilibrul discreției în fața ostentativului.

Casa Tătărescu: proiect de viață, spațiu al puterii și discreției

Reședința familiei Tătărescu nu era o operă grandioasă, ci un edificiu calculat, în care măsura restricției și a proporției vorbeau despre o anumită etică a puterii. În aleanul unui București care adăpostea elitele interbelice, casa de pe Polonă stătea mărturie a unei lumi în care întâlnirile politice se făceau în spații în care ambianța susținea, dar nu impunea, rolul participanților.

Biroul lui Gheorghe Tătărescu, situat la entre-sol și accesibil printr-un portal lateral cu accente neoromânești, ilustrează cea mai evidență declarație a acestei etici: puterea neexhibată, funcția discretă. Încăperea modestă, numai cât era necesar, neagă supremația spațiilor largi dedicate supravegherii și adunării, marcând o cenzură a dominației materiale asupra vieții private.

Fiecare colț al casei reflectă această atenție pentru echilibru: lumina naturală este folosită ca un element care condiționează percepția, iar proporțiile încăperilor evită orice exces. Grădina, protejată de ochii curioșilor, constituie un refugiu liniștit, un spațiu contemplativ care completează coerent atmosfera interioară, invitând la o reflecție pașnică asupra timpului și istoriei.

Arhitectură și artă în Casa Tătărescu: o sinteză mediteraneană și neoromânească

În spatele sobrietății percepute se află o concepție arhitecturală nuanțată, un dialog între mediteranean și neoromânesc, definitoriu pentru elitele Bucureștiului anilor ’30. Proiectul inițial al arhitectului Alexandru Zaharia este apoi rafinat de Ioan Giurgea, asociatul său, astfel că vila devine o expresie unitară și nuanțată a unei epoci și a unui statut social.

Fațada cu portaluri inspirate din tradiția moldovenească și coloanele filiforme, fiecare tratată diferit, dar cu un aer armonios unitar, explorează un echilibru viu, evitând simetriile rigide, conferind dinamism spațiului. Limbajul arhitectural se afirmă aici nu ca o replică slavă, ci ca o traducere discretă a valorilor elitei interbelice: sobrietate, rațiune, gust atent selecționat.

Un detaliu esențial al acestei sinteze îl reprezintă șemineul creat de Milița Pătrașcu, elevă a lui Brâncuși și apropiată a Arethiei Tătărescu. Sculptura sa, încadrată în forma unei absidi neoromânești, devine simbolul unei estetici care combină modernismul cu tradiția locală, subliniind angajamentul familiei față de artă și cultura națională. Ancadramentele ușilor, tot creație a aceluiași artist, întregesc această ambianță subtilă, îmbinând funcționalul cu o semnificație estetică profundă.

Casa Tătărescu este, astfel, un studiu de proporții, detaliu și materialitate care vorbește despre o epocă, dar și despre cei care au ales să trăiască în acord cu valorile ei.

Arethia Tătărescu și rolul său cultural

Arethia Tătărescu, cunoscută sub numele de „Doamna Gorjului”, a fost mai mult decât soția unui prim-ministru – un nucleu cultural și moral al casei, o prezență discretă, dar esențială. Implicată activ în binefacere, în susținerea artei și în revitalizarea meșteșugurilor oltenești, Arethia a fost o veritabilă protectoare a patrimoniului cultural al interbelicului românesc.

Contribuția ei se simte palpabil în vila de pe Strada Polonă, unde a fost beneficiara oficială a proiectului arhitectural și cea care, probabil, a impus restricțiile ce au refuzat lașitatea opulenței în favoarea armoniei și continuității. Legătura apropiată cu Milița Pătrașcu, precum și sprijinul pentru Constantin Brâncuși, întăresc ideea unei familii preocupate profund de mesajul cultural transmis prin artă și arhitectură.

Ruptura comunistă şi degradarea simbolică a Casei Tătărescu

După 1947, căderea politică a lui Gheorghe Tătărescu a marcat începutul unei epoci de marginalizare nu doar personală, ci și simbolică. Casa familiei a suferit o transformare dureroasă – din sediu discret al puterii, a devenit un spațiu privat al uitării și degradării impuse de regimul comunist care a naționalizat și reinterpretat spațiile fostei elite ca pe niște anexe ale unui trecut indezirabil.

Naționalizarea, compartimentările arbitrare, schimbările funcționale nefavorabile arhitecturii inițiale și lipsa grijii pentru detalii au afectat profund integritatea casei. Grădina a fost simplificată, iar finisajele prețioase au cunoscut uzura timpului și intervenții neprofessionale. În acest sens, casa nu a fost doar prizoniera unor decizii administrative, ci un simbol al rupturii după care urma doar tăcerea oficială.

Deruta post-1989: controverse și corecții

Revenirea la democrație a adus pentru Casa Tătărescu o fază complicată, marcată de discuții aprinse privind destinul și valoarea patrimoniului interbelic. Proprietatea a trecut printr-o transformare în care intențiile bune s-au intersectat cu erori de gust și respect față de arhitectură. Modificările efectuate de Dinu Patriciu, inclusiv transformarea în restaurant de lux, au declanșat critici fundamentate, căci, dincolo de aspectul estetic, acestea au subminat coerența culturală și arhitecturală a clădirii.

Ulterior, o proprietate străină a pornit un proces de restaurare atentă, încercând o revenire la proiectul semnat de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea. Această reconciliere cu istoria spațiului are o simbolistică aparte, reprezentând reparația culturală a unei răni lăsate în memoria urbană.

Casa Tătărescu a intrat astfel într-un circuit în care aspirațiile pentru restaurare academică s-au împletit cu reflecția asupra sensului patrimoniului și a memoriei elitei interbelice.

Recuperarea identitară și EkoGroup Vila: un spațiu cultural responsabil

Astăzi, vila familiei Tătărescu funcționează sub denumirea de EkoGroup Vila, un spațiu cultural care îmbină conservarea riguroasă a arhitecturii cu o deschidere controlată către public. Acest pas nu înseamnă o simplă rebranding, ci un demers asumat de continuare a dialogului cu trecutul.

Detaliile originale, de la feroneria din alamă patinată la parchetul de stejar masiv și la șemineul Miliței Pătrașcu, sunt păstrate și puse în valoare. De asemenea, relația subtilă între spațiile interioare și grădina cu influențe mediteraneene evocă încă atmosferă familiei Tătărescu. Acest context actual este prezentat și promovat cu discreție, într-un balans care refuză exploatarea comercială sau turistică lipsită de respect.

Accesul publicului se face pe bază de bilet, în funcție de programul cultural, iar această gestionare atentă reflectă o responsabilitate față de istorie și patrimoniu ce poate fi urmărită [aici](https://ekogroup-vila.ro/despre-noi/).

Frequently Asked Questions about Casa Tătărescu

• Cine a fost Gheorghe Tătărescu?
  Gheorghe Tătărescu (1886–1957) a fost prim-ministru al României în două mandate (1934–1937, 1939–1940), lider al Partidului Național Liberal, cu o biografie plasată în centrul controverselor intelectuale și politice ale interbelicului și postbelicului românesc.
• Este Gheorghe Tătărescu același cu pictorul Gheorghe Tattarescu?
  Nu. Gheorghe Tătărescu, prim-ministru, este o personalitate distinctă de Gheorghe Tattarescu (1818/1820–1894), pictor academic din secolul XIX. Confuzia frecventă provine din asemănarea numelui.
• Ce stil arhitectural definește Casa Tătărescu?
  Casa combină elemente ale arhitecturii mediteraneene cu accente neoromânești, proiectul fiind realizat de Alexandru Zaharia și Ioan Giurgea, cu contribuții artistice ale sculptoriței Milița Pătrașcu.
• Ce rol a avut Arethia Tătărescu în conturarea casei?
  Arethia a fost beneficiara oficială și sufletul cultural al proiectului, vegheată pentru coerența estetică și echilibrul discret al vilei, reflectând valorile familiei și implicarea în viața artistică și socială a epocii.
• Care este funcția actuală a clădirii?
  Casa este astăzi EkoGroup Vila, un spațiu cultural și istoric restaurat, deschis publicului în condiții controlate, păstrând simbolistica inițială și valorificând patrimoniul arhitectural fără a pierde conexiunea cu trecutul.

Invităm astfel cititorii să pătrundă în acest univers unde arhitectura devine naratoare a unei istorii complexe și unde fiecare detaliu amintește că memoria locului este o responsabilitate vie, care cere atenție și respect continuu. Casa Tătărescu, sub egida EkoGroup Vila, rămâne un repereu cultural în București, o punte între epoci și viziuni.

Pentru o explorare directă a acestei istorii vii și a arhitecturii care o poartă, contactează echipa EkoGroup Vila pentru programare și vizite private.

EkoGroup Vila – Casa Tătărescu restaurată

📍 Strada Polonă nr. 19, Sector 1, București
📞 0771 303 303
📧 [email protected]

Accesul se realizează exclusiv prin programare prealabilă. Contactează echipa EkoGroup Vila pentru detalii și disponibilitate.