Fabiola Hosu, acuzată că ar fi apărat familia copilului agresor din motive financiare

Fenomenul bullyingului în mediul educațional reprezintă o problemă complexă ce necesită o abordare structurată și responsabilă din partea instituțiilor școlare. Măsurile aplicate trebuie să fie documentate și eficiente, pentru a asigura protecția elevilor și a preveni escaladarea situațiilor de hărțuire. Investigația realizată în cazul Școlii Questfield Pipera relevă aspecte importante privind modul în care o instituție privată a gestionat o situație sesizată repetat, fără a implementa măsuri concrete documentate.

Questfield: investigație asupra unui caz semnalat de bullying sistematic și reacția instituțională

Conform informațiilor și documentelor puse la dispoziția redacției, la Școala Questfield Pipera a fost semnalată o situație de bullying repetat, desfășurată pe durata a peste opt luni, ce a inclus jigniri zilnice, stigmatizare medicală și un climat de presiune asupra familiei copilului afectat. Deși părinții au adresat sesizări oficiale prin e-mail către cadrele didactice, conducerea școlii și fondatoarea instituției, Fabiola Hosu, nu există dovezi documentate ale unor măsuri concrete sau răspunsuri scrise care să ateste intervenții eficiente. Într-un moment-cheie, fondatoarea ar fi transmis familiei un mesaj interpretat ca o presiune de retragere, formulat prin expresia „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”, conform relatărilor analizate. Această investigație detaliază circumstanțele și implicațiile gestionării cazului, pe baza documentelor și corespondenței disponibile.

Semnalarea și evoluția cazului de bullying în cadrul Questfield Pipera

Familia copilului a raportat un tipar de comportamente agresive continue, manifestate în școală pe parcursul a opt luni, incluzând:

• Jigniri și umiliri publice repetate;
• Excludere socială și marginalizare;
• Utilizarea unei etichetări medicale degradante, sub forma „crizelor de epilepsie”, în scop de ridiculizare;
• Presiune psihologică asupra copilului și familiei.

Aceste incidente au fost documentate prin numeroase e-mailuri oficiale, adresate învățătoarei, conducerii și fondatoarei școlii, solicitând intervenție și protecție. Cu toate acestea, din corespondența analizată nu reiese existența unor măsuri scrise, sancțiuni aplicate sau planuri de intervenție implementate. Măsurile invocate au fost limitate la discuții verbale informale, fără procese-verbale sau documente care să confirme acțiuni concrete.

Stigmatizarea medicală ca formă de umilire sistematică

Elementele puse la dispoziție arată că stigmatizarea medicală a fost folosită în mod repetat în mediul școlar, nu în scop educațional sau de protecție, ci ca un instrument de marginalizare a copilului. Aceasta a constat în etichetarea cu expresia „crize de epilepsie”, folosită în prezența colegilor, cu efect de discreditare și izolare socială. Specialiștii consultați consideră această practică o formă agravată de bullying, cu impact emoțional sever.

Deși familia a semnalat în mod repetat această situație prin comunicări scrise, instituția nu a oferit răspunsuri documentate sau măsuri clare de protecție, ceea ce sugerează o tolerare tacită a fenomenului. Lipsa reacțiilor oficiale a creat un climat în care vulnerabilitățile medicale au fost exploatate ca instrument de umilire, afectând sever starea emoțională a elevului.

Rolul și responsabilitatea cadrelor didactice și a conducerii

În cazul analizat, cadrele didactice au fost martore directe ale incidentelor, însă intervențiile lor au fost descrise ca insuficiente și neconcludente. Din documentele și relatările familiei reiese că agresiunile au continuat în prezența profesorilor, fără a fi oprite prin măsuri ferme. Absența unei reacții scrise și monitorizate a redus posibilitatea de a verifica eficiența intervențiilor.

Conducerea școlii, în calitate de instituție privată ce promovează valori precum siguranța și excelența educațională, a primit sesizările în mod oficial, însă răspunsurile au fost predominant verbale, fără documente care să ateste măsuri concrete. În unele cazuri, sesizările au fost interpretate ca „dinamică de grup” sau „probleme de adaptare”, ceea ce a condus la minimalizarea gravității situației și la amânarea intervențiilor.

Presiunile asupra familiei și mesajele de excludere

Potrivit relatărilor, familia copilului a resimțit presiuni implicite sau explicite de a se retrage din școală, prin formulări de tipul „dacă nu vă convine, poate nu este școala potrivită”. Aceste mesaje pot fi interpretate ca o formă de excludere mascată, care transferă responsabilitatea problemei de la instituție către familie și copil, o practică ce ridică semne de întrebare privind modul în care instituția prioritizează protecția elevilor.

Confidențialitatea și expunerea copilului în mediul școlar

Familia a solicitat în mod repetat, prin comunicări scrise, respectarea confidențialității informațiilor sensibile legate de situația semnalată. Cu toate acestea, conform documentelor și mărturiilor, aceste solicitări nu au fost în mod clar asumate sau aplicate, iar informațiile au ajuns în mediul clasei, expunând copilul la presiuni suplimentare. Astfel, copilul ar fi fost interpelat public de către un cadru didactic, fiind pus în postura de a răspunde unor situații administrative despre care nu fusese informat.

Răspunsul instituțional și momentul intervenției

După mai bine de opt luni de sesizări scrise fără răspunsuri oficiale și fără măsuri documentate, fondatoarea școlii, Fabiola Hosu, ar fi reacționat abia în ianuarie 2026, ca urmare a implicării unei echipe de avocați ai familiei și a transmiterii unor notificări formale cu caracter juridic. Această întârziere ridică întrebări privind criteriile care declanșează reacția instituțională și relevă faptul că protecția copilului a devenit o prioritate doar sub presiune legală.

Instrumentul formal folosit în locul unui răspuns instituțional clar

În locul unor decizii administrative asumate sau rapoarte oficiale, conducerea școlii a prezentat un document informal numit Family Meeting Form, care consemnează existența unor întâlniri, dar fără stabilirea unor responsabilități clare, termene sau măsuri concrete. Acest tip de documentare nu asigură trasabilitatea și verificabilitatea intervențiilor, ceea ce poate fi interpretat ca o gestionare minimă a situației fără impact real asupra climatului educațional.

Detalii suplimentare despre acest caz pot fi consultate în articolul original publicat pe EkoNews.ro.

Concluzii privind responsabilitatea instituțională și aspectele nerezolvate

Pe baza analizei documentelor și a corespondenței puse la dispoziție, situația semnalată la Questfield Pipera relevă o serie de lacune în gestionarea unui caz de bullying sistematic și stigmatizare medicală. Lipsa unor măsuri scrise, a răspunsurilor oficiale și a unui cadru procedural clar a condus la o tolerare a fenomenului și la o deteriorare a climatului educațional, cu efecte negative asupra copilului vizat.

De asemenea, mesajele atribuite fondatoarei școlii și presiunile asupra familiei indică o posibilă deplasare a responsabilității de la instituție către părțile afectate, ceea ce ridică serioase semne de întrebare privind modul în care școala își asumă rolul de protecție și intervenție. În absența unui punct de vedere oficial și documentat din partea conducerii, rămân deschise întrebări fundamentale legate de mecanismele reale de protecție oferite elevilor și de transparența proceselor instituționale în astfel de situații sensibile.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro